Mountainrunning
Mai rapidă decât telescaunul din Parâng: Mădălina Florea
A participat, a alergat mai repede decât telescaunul, a câștigat. Pentru prima dată la startul competiției Red Bull Outrun the Lift 2022, Mădălina Florea a mizat pe viteză și dorința de a învinge.
Cu timpul de 24 de minute și 1 secundă, Mădălina Florea a câștigat anul acesta pariul cu telescaunul din Parâng și-a fost prima concurentă care a trecut linia de sosire înaintea lui la a șasea ediție a competiției Red Bull Outrun the Lift.
Aflată la prima sa participare, sportiva din Sighișoara i-a pus gând rău telescaunului încă de la start și nu i-a dat nicio șansă să străbată distanța de 2.5km a traseului mai repede decât ea. Chiar și pe cea mai abruptă porțiune din concurs, unde mintea luptă din răsputeri să nu lase corpul la greu, Mădălina n-a slăbit pasul, ci a continuat să alerge pentru că, indiferent de dificultatea terenului, e ceea ce face mereu.
Am vorbit cu Mădălina după victoria ei la Red Bull Outrun the Lift și-am aflat cum i s-a părut experiența și de ce a ales alergarea montană după ce, în 2018, a suferit o operație la tendonul lui Ahile.
Mădălina Florea, locul 1 - feminin
© Tiberiu Hila/Red Bull Content Pool
Cum ai trecut de la alergarea pe distanțe de 5000m și 10.000m la alergarea montană?
Ca orice sportiv, îți dorești mereu să fii top. De când eram la juniori, am fost mereu pe un plan ascendent. În 2016, la Campionatul European din Amsterdam, unde trebuia să particip la proba de 5 și 10km, la seniori, a avut loc o eroare și am ajuns să alerg la proba de 21km. Am obținut locul 7 și, totodată, și cel mai bun rezultat din delegația României. Ulterior, în 2017, după ce am fost și la Jocurile Francofone în Africa, a început o mică-mare durere la tendonul ahilean.
Cu toate astea, noi, sportivii, îi dăm înainte, pentru că vrem să ajungem pe cele mai înalte culmi, la cele mai bune rezultate . Până nu cădem la pământ, la propriu, nu ne punem niciun semn de întrebare când doctorul zice că poate ar fi timpul pentru o pauză. După campionatul acela, unde am obținut medalii la proba de 10.000m și am ieșit pe locul al patrulea la 5000m, durerea s-a simțit mai mult ca în alte dăți.
După RMN, am aflat că aveam micro-rupturi fibrilare la gambă, care s-au agravat până am făcut o micro-ruptură parțială la tendon. Abia mai călcam. Așa că în vara lui 2018, în iulie, după ce am căzut dintr-o dată pe stadion, a trebuit să mă operez la tendonul ahilean.
În noiembrie mi-am reluat activitatea cu gândul că, ”Eu sunt puternică, abia aștept!” Am zis, ”Hai să încerc alergare montană”, deși oamenii din jur îmi ziceau, ”Tu, după operație de tendon, te duci pe un traseu mult mai dificil, tu, care cazi pe drept, te duci la mountain?” Și am zis, ”Da, o să mă duc, pentru că o să mă fure imaginea, nu e un ritm atât de alert, posibil să mă întăresc și la picioare.” Eu căutam partea pozitivă la alergarea montană.
Așa am început cu alergarea montană. După ce m-am operat, primul concurs a fost în martie 2019 la Naționalele de Semimaraton, unde am venit pe locul al treilea, deși nu mă așteptam. Dar dorința a fost atât de mare, încât psihic le-am bătut pe multe colege. Apoi, în toamnă, a fost selecția pentru Mondialele de Alergare Montană din Argentina, unde am terminat pe locul 18 și am luat bronzul cu echipa națională. De acolo a început serios aventura cu alergarea montană. Simțeam că mă conectez mai bine cu natura.
Acum, în 2022, am obținut medalia de argint la Campionatul European de Alergare Montană din El Paso, Spania. Și să vedem ce se va întâmpla și la Mondialul din Thailanda.
Madalina Florea și Denisa Dragomir
© Mihai Ștețcu
De ce crezi că alergarea montană ți s-a potrivit?
În alergările pe plat, în special stadion și șosea, intri într-un ritm și ești ca la cursele de cai, nu vezi stânga-dreapta, îi dai tot înainte. În alergarea montană ești mai prezent și cu mintea, și cu corpul pentru că uneori ritmul e mai rapid, alteori e mai domol, apar obstacole pe care trebuie să le ocolești, mereu trebuie să te adaptezi la câte un stimul nou. În alergarea montană, obiectivul e traseul, nu cursa în sine.
Cum a fost experiența la Campionatul European de Alergare Montană din El Paso, Spania?
În primul rând, fericirea pe care am avut-o după ce am terminat cursa a fost o explozie de sentimente și de trăiri. Înainte de cursă, m-am simțit îngrozitor. Dimineața, la ora 4.00, l-am sunat pe domnul doctor Vasile Oșean, cu care am o relație apropiată fiindcă tot el m-a ajutat să trec peste operație, și i-am zis, ”Nu știu ce fac eu la concursul ăsta. Simt că mor. Îmi bate inima tare, mă ia cu leșin.” Nu puteam să mă ridic din pat, nu puteam să mă îmbrac.
Însă după ce s-a dat drumul la start, am intrat într-o stare de concentrare în care nu am mai simțit nicio greutate. Nu-mi amintesc foarte multe din cursă, știu doar că avansam și întreceam alte concurente. La un moment dat, m-am trezit pe locul al cincilea. Mi-am zis, ”Ori sunt eu bună și mă simt bine, ori fetele sunt obosite, ceva nu e în regulă”.
Am urcat, am urcat, am urcat, până am ajuns a treia. Cu coada ochiului îmi dădeam seama că fetele au rămas în urmă. Am mai urcat și am ajuns lângă prima concurentă, până am rămas doar eu cu ea. Zic, ”Băi, mă simt bine, nu știu ce se întâmplă. Ce-i cu fetele? Când o să crăp, o să crăp, dar măcar știu că am încercat”. Și m-am dus cât am putut de tare și mă gândeam, ”Hai că asta e ziua mea. O să fie și o medalie? Dă-i, dă-i, dă-i! Ăsta e momentul meu. Eu câștig, eu merg, eu pot. Hai dă-i!”
La final, când mai aveam un pic peste un kilometru, simțeam că o să explodez de fericire. Mă gândeam doar, ”O să iau medalie!” Și așa a fost. Când am ajuns la finiș, am plâns de fericire. Cam asta a fost ceea ce îmi amintesc din cursă. Despre traseu în sine, pe unde am urcat și am coborât, nu mai știu nimic. Dacă mi-a fost greu sau nu, la fel, nu mai știu nimic. În cursa aia am fost doar eu cu mintea mea și toate încurajările pe care mi le repetam.
Mădălina Florea la Campionatul European de Alergare Montană 2022
© Arhivă personală
Ador provocările și funcționez mai bine când cineva îmi zice că nu pot să fac ceva. De trei ori mai mult o să dau.
La Red Bull Outrun the Lift 2022 ai participat pentru prima dată. Și ai și câștigat. Ce te-a convins să te înscrii?
Auzisem din anii anteriori că e o competiție doar de urcare. Mă fascinează când aud despre urcare, pentru că-mi imaginez că e o provocare, că e ceva greu. Auzisem și de la Ingrid (n.red. Mutter), și de la băieți despre ea. Mi-au zis, ”E pentru tine!” Am avut concursuri de alergare montană în care ziceau băieții, ”Cum de poți să urci așa? Cum de urci și nu te oprești?”. Eu nu știu să merg, nu am tehnica aia. Într-un final, Ionuț Zincă îmi zice, ”Ce-ar fi să fie un fel de test pentru tine concursul ăsta, testul tău înainte de Mondiale? Îți demonstrezi încă o dată că poți. Tu bați telescaunul, vii aici și faci record. Vii și te bați cu băieții!”. Și am zis, ”Gata, accept provocarea!”.
Cu concentrarea asta am plecat de la început, ”Eu astăzi câștig, eu azi bat telescaunul.” Asta mi-am zis de la început, ”Dacă nu câștig aici, dacă nu-mi iese, atunci cum să-mi concentrez eu mintea pe a scoate un rezultat foarte bun la Mondiale?”
Mădălina Florea: ultimii pași spre locul 1
© Tiberiu Hila/Red Bull Content Pool
Deci tu ai luat Red Bull Outrun the Lift 2022 ca pe un test pentru Mondialele din Thailanda și pentru că băieții au pus pariuri pe care dintre ei îi vei întrece...
Da, și pentru că mi-au spus că e o altfel de competiție. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Ideea de a întrece un telescaun. Cursa a fost de la agonie la extaz, cam așa o pot descrie. Eu am vrut să trăiesc cursa exact așa cum e și să mă bucur de fiecare metru pe care-l fac, iar ”prietenul” meu, telescaunul, să nu fie nicio clipă înaintea mea. Intensitatea cursei, faptul că mi s-au umflat picioarele și emoțiile - toate m-au ambiționat și mai mult. E un efort intens, iar pe toată porțiunea abruptă, eu am alergat, n-am mers deloc.
Dacă ai reveni în cursa asta la anul, care ar fi obiectivul, în afară de a bate, încă o dată, telescaunul?
Să bat câți mai mulți băieți – ăsta ar fi obiectivul meu. (râde) Dacă o să bat câți mai mulți băieți, o să fie și timpul meu mai bun. Asta le-am zis de când am terminat și m-am dus la podium, ”La anul, vreau să bat pe cât mai mulți dintre voi!”. Ador provocările și funcționez mai bine când cineva îmi zice că nu pot să fac ceva. De trei ori mai mult o să dau. (râde). Funcționez cu taxă inversă!
Mădălina Florea a fost mai rapidă decât telescaunul din Parâng
© Attila Szabo
Ce așteptări ai în privința Campionatului Mondial de Alergare Montană din Thailanda (n.red. 3-6 noiembrie 2022)?
Am un feeling că am mai fost în acea zonă sau că am mai trăit experiența asta. Câteodată mai meditez sau fac yoga și e partea aia în care zice, ”Imaginează-ți un loc…” și am senzația că eu, după ce m-am uitat în câteva fotografii din Chiang Mai, am mai fost acolo.
Aș vrea să scap de presiunea care, fără să vrei, se instalează din cauza emoțiilor, că vrei să câștigi, să ai rezultatul cât mai bun, că e munca ta de ani de zile în spate, sacrificiile și tot ce implică acel rezultat. Clar îmi doresc o medalie, m-aș bucura să vin în top 8. Însă e și o experiență cu totul nouă: umiditate, climă diferită, alt fus orar. La sfârșit, vreau să fiu împlinită că am reușit să-mi pun amprenta și să fiu acolo pentru acel concurs.