Carlos Sainz (ESP) văzut la linia de sosire a Raliului Dakar 2024 în Yambu, Arabia Saudită, pe 19 ianuarie 2024
© Marcelo Maragni/Red Bull Content Pool
Rally Raid

10 lucruri de reținut de la Dakar 2024

După un prolog, 12 etape și 8.000 de km de-a lungul Arabiei Saudite, a 46-a ediție a Raliului Dakar a intrat în istorie. Iată câteva repere din această ediție cu adevărat epică.
Scris de Paul Keith
10 minute de cititPublished on
Ediția 2024 s-a dovedit a fi cea mai dură dintre toate cele desfășurate până acum în Peninsula Arabă, și i-a dus pe mulți dintre concurenți și vehicule peste limite. Carlos Sainz și Audi au avut o strategie remarcabilă care i-a generat pilotului spaniol cea de a patra victorie în Dakar. După victoria la T3, Cristina Gutierrez a devenit doar a doua femeie din istoria raliului care câștigă celebru trofeu în formă de tuareg. Riderul român Emanuel Gyenes a reușit un remarcabil loc 23 la moto, concurând fără asistență tehnică.
De-a lungul celor două săptămâni, în Raliul Dakar se concurează pe aceeași distanță acoperită în timpul unui întreg sezon din WRC, iar asta îi impinge pe toți peste limite, piloți, copiloți, echipe de asistență, organizatori, media, totul este un efort logistic unic în sport. 778 de vehicule (mașini, motociclete, buggiuri, SSV-uri, camioane, quaduri) au pornit în aventura de aproape 8.000 de km, iar mai jos v-am strâns câteva dintre miile de povești remarcabile desprinse din deșertul și canioanele saudite.
01

Matadorul scrie istorie – un as al vieții în deșert

Fără să se impună în vreo probă specială, Carlos Sainz și copilotul Lucas Cruz au câștigat pentru a patra oară Raliul Dakar. Cheia succesului a fost constanța de care a dat dovadă ”Matadorul”, și ajutorul primit pe probele speciale de la coechipierii Stephane Peterhansel și Mattias Ekstrom.
În drumul către victorie a trebuit să gestioneze exemplar timpul confruntându-se cu 11 pene, și nici nu i-a fost simplu să doarmă două nopți în cort, în deșert. La cei 61 de ani, pilotul spaniol este cel mai ”învârstă” câștigător al raliului Dakar și primul care se impune la volanul unei mașini electrice hibrid – Audi RS Q e-tron (a doua generație). Fiecare dintre victoriile lui Sainz au fost obținute cu un alt constructor: Volkswagen în 2010, Peugeot în 2018, Mini în 2020, și anul acesta Audi.

33 min

Great battles: Carlos Sainz vs Nasser Al-Attiyah

Nasser Al-Attiyah și Carlos Sainz ni se alătură pentru a ne împărtăși o perspectivă unică asupra prieteniei și rivalității lor.

engleză +4

02

O etapă maraton de 48h

Aceasta a fost cea de a 46-a ediție a Raliului Dakar, și evenimentul continuă să crească prin introducerea de noi categori și încurajarea noilor tehnologi și a mijloacelor alternative de propulsie. Cum este una dintre cele mai solicitante competiții din lume, și trebuie să își păstreze renumele, organizatorii pregătesc mereu provocări noi. Directorul raliului, David Castera a venit pentru ediția de anul acesta cu o etapă fără precedent, un maraton 48h Crono. Datorită acestei etape, concurenții au putut să vadă ce înseamnă într-adevăt Empty Quarter, deșertul Rub' al Khali, unul dintre cele mai puțin explorate locuri de pe Terra. Motocilciștii au trebuit să navigheze 625 km prin unele dintre cele mai înalte dune din lume, în timp ce concurenților de la auto li s-au dat ”doar ” 547 km.
Vezi care este scretul supraviețuirii unei etape de 48h alături de câștigătoarea clasei Challenger, Cristina Gutiérrez:

29 min

Marathon stage: surviving 48 hours in the desert

Uncover the brutal 48-hour solo marathon stage through the story of first-time Dakar competitor Tobias Ebster.

engleză +3

În prima zi ”Dakariștii” au trebuit să parcurgă cât mai mult din traseu până la ora 16:00, iar apoi să se oprească într-unul dintre cele șapte mici bivuacuri. Astfel, au avut la dispoziție o oră de lumină pentru a-și ridica corturile și mânca din rația oferită de organiztori. Sub miliarde de stele amatori și profesioniști, motocicliști și concurenți de la auto au s-a stat la foc și au povestit asemeni nomazilor deșerturilor.
La ivirea zorilor și-au reluat drumul către Shubaytha, de unde au zburat către Riyadh, pentru bine meritata zi de pauză.
Dintre dunele și lacurile secate ale Empty Quarter, Sébastien Loeb și Adrian van Beveren au ieșit victoriși, însă proba extrem de dură le-a pus capăt speranțelor la titlu lui Stéphane Peterhansel (Domnul Dakar), Nasser Al-Attiyah (câștigătorul din 2023), lui Razeed Al-Rajhi care conducea raliul înainte de acestă estapă, și motocicliștilor Skyler Howes și Joan Barreda.
La o scurtă discuție avută cu David Castera în ziua de pauză, directorul raliului, ne-a confirmat, pentru redbull.ro, că formatul 48h Crono va fi păstrat și în Dakar 2025.
03

Asistență de 5 stele în deșert

Când bateria motocicletei cedează și tu ești la jumătatea celei mai lungi probe speciale din deșert, mai având de parcurs încă sute de km de dune în nemilosul Empty Quarter, atunci chiar ai nevoie de un expert. În bivuacul unde au petrecut noaptea în 48h Crono, qatarezul Nasser Al-Attiyah a încercat să îl ajute pe Mason Klein să își repornească motocicleta Kove, însă în cele din urmă totul s-a rezolvat cu o tradițională împingere. Americanul reușind să își reia raliul.
04

Prima femeie în peste 20 de ani care câștigă un trofeu

Din 2001, de când Jutta Kleinschmidt câștiga la auto, nicio altă femeia nu a mai obținut faimosul trofeu în formă de tuareg. Cristina Gutierrez a reușit să se impună la clasa Challenger (T3) aplicând deja faimoasă strategie din cursele de anduranță ”să termini primul, mai întâi trebuie să treci linia de sosire”. A rulat exemplar în ultima probă specială asigurându-și locul doi. Totuși, dezastrul l-a lovit pe liderul Mitch Guthrie Jr., acesta pierzând 40 de minute din cauza unor probleme la motorul Taurusului său.
Fără să știe ce se întâmplă Gutierrez a trecut linia de sosire și a câștigat clasa Challenger. Pentru Dakar 2025, pilotul spaniol va trece la categoria Auto, urmând să concureze pentru noua echipă Dacia, alături de Sebastien Loeb și Nasser Al-Attiyah.
05

Rezultat remarcabil pentru un rookie ghidat de Mani Gyenes

Motocrosist la origine, austriacul Tobias Ebster a debutat în Dakar și a impresionat cu un loc 9 în etapa cinci. A câștigat categoria Original și a încheiat pe locul opt la Rally2 (clasamentul piloților privați), fiind pentru prima dată când un pilot fără asistență tehnică reușește să pătrundă în top 10.
Emanuel Gyenes, câștigător al categoriei în 2020 și unul dintre ambasadorii raliului, la Dakar 2024

Emanuel Gyenes, câștigător al categoriei în 2020 la Raliul Dakar 2024

© Edoardo Bauer / RallyZone

În Raliul Dakar nu există mod mai extenuant de a parcurge raliul decât la clasa Original. Cunoscută până acum câțiva ani ca Malle Moto, motocicliștii și quadiștii înscriși participă sub formatul gândit de fondatorul raliului, Thierry Sabine. Viziunea sa a fost să mergi de la Paris până în Dakar, Senegal, campând sub cerul înstelat și reparându-ți singur motocicleta. Originalii sunt acei ”Dakariști” care au dus spiritul raliului prin toate colțurile lumii.
Emanuel Gyenes, câștigător al categoriei în 2020 și unul dintre ambasadorii raliului, a concurat și în acest an la Original (nu a punctat fiind deja pe podium) și deși nu a avut asistență tehnică a încheiat raliul pe locul 23 la general și pe 11 la Rally2. Pilotul sătmărean prin rolul de ambasador l-a ghidat pe Ebster în mentenața motocicletei de-a lungul unui raliu de 8.000 de km.
Tobias Ebster pentru Kini Rally Racing Team concurează în timpul etapei 6 a Raliului Dakar 2024 de la SHUBAYTAH la SHUBAYTAH, Arabia Saudită, la 11 ianuarie 2024.

Tobias Ebster a făcut impresie foarte bună la Raliul Dakar 2024

© Flavien Duhamel/Red Bull Content Pool

A fost așa o aventură mare, a fost atât de greu!
Tobias Ebster
Rezultatul lui Ebster este cu atât mai remarcabil cu cât este un rookie. Este totuși și nepotul legendei KTM Heinz Kinigadner, care a fost atât de aprope de victorie. ”A fost așa o aventură mare, a fost atât de greu! A fost atât de dur. Este cel mai dur raliu din lume”, a spus Ebster. ”Îmi place, mă bucur de fiecare moment. M-am distrat atât de bine.”
Află mai multe despre aventura lui Tobias Ebster în Raliul Dakar Rally din Episodul 5 al showului In the Dust:

29 min

Marathon stage: surviving 48 hours in the desert

Uncover the brutal 48-hour solo marathon stage through the story of first-time Dakar competitor Tobias Ebster.

engleză +3

06

Întoarcerea Taurului

Un cameo minunat de la una dintre cele mai excentrice creații din Raliul Dakar. Olandezul Gerard de Rooy a avut un mod de abordare clasic: cu cât mai multă putere, cu atât mai bine. Funcționase în sprinturile scurte de rallycross, de ce nu și în cursa supremă de anduranță? Așadar, a luat un camion DAF 3300 și a sudat un alt camion în spatele acestuia pentru a crea Bull. Cu tracțiune integrală și cabină dublă a concurat în ediția din 1985. Având două motoare turbo de 600 CP, unul pentru axa față și unul pentru puntea spate, era capabil să atingă 200 km/h. În 1988, unul dintre succesorii săi a fost văzut chiar depășindu-l pe Ari Vatanen cu puternicul Peugeot 405 T16.
În 2024 faimoasa creație a revenit în Dakar, de data aceasta pilotată Jaanus Kasteren Sr și s-a clasat pe un respectabil loc 57 în Dakar Classic.
07

Cei mai rapizi frați din Dakar

O altă premieră în Raliul Dakar, a fost generată de frații Kevin și Luciano Benavides. Argentinienii au fost cei mai rapizi într-o etapă. A fost un punct culminant în ceea ce a fost un Dakar dificil pentru piloții echipei KTM, Husqvarna, GasGas, riderii Honda preluând șefia raliului încă de la început.
Kevin Benavides (ARG) pentru Red Bull KTM Factory Racing concurează în timpul etapei a 6-a a Raliului Dakar 2024 pe 11 ianuarie 2024.

Kevin Benavides a suferit o fractură la picior cu o lună înainte de cursă

© Flavien Duhamel/Red Bull Content Pool

Luciano Benavides de la Husqvarna Factory Racing concurează în timpul etapei 10 a Raliului Dakar 2024 de la Al Ula la Yambu, Arabia Saudită, 18 ianuarie 2024.

Luciano Benavides își intră în drepturi ca și concurent la Dakar 2024

© Marcelo Maragni/Red Bull Content Pool

Totuși, în etapa a 8-a, frații Benavides au oferit un excelent 1-2, cu câștigătorul de Dakar Kevin pe primul loc și fratele său mai mic, campionul mondial din 2023, Luciano, pe al doilea. Au împărțit din nou podiumul în etapa finală, cu un alt dublu câștigător de Dakar, Toby Price, pe locul doi și sunt hotărâți să facă un raliu mai bun în 2025.
Cunoaște-i mai bine pe rapizii frați Benavides în episodul 3 din showul In the Dust:

26 min

Could you race the Dakar with your brother?

Kevin and Luciano Benavides are on rival teams (KTM and Husqvarna). Do team orders overrule family ties?

engleză +4

08

Tributul suprem adus anilor '80

La mijlocul anilor 1980, legenda Le Mans și câștigătorul F1 Jacky Ickx a convins Porsche să proiecteze o mașină capabilă să câștige Raliul Dakar. Rezultatul a fost faimosul 959, la volanul căruia belgianului René Metge a câștigat în 1986, cu Ickx terminând pe locul doi. În 2024, soții Juan Morera și Lidia Ruba au ales să-și apere coroana în Dakar Classics concurând într-o replică Porsche 959: după mașina lui Ickx, iar prietenii lor Frederic Larre și Jeremy Athimon într-o copie a mașinii lui Metge. Au terminat pe locurile 6 și 18, într-un tribut care a căpătat un și mai mare sens după ce Metge, fost director al Raliului Dakar, a murit cu două zile înainte de startul Dakar 2024.
09

Reținut de pirați

Rodrigo Varela și Enio Bozzano au trebuit să facă rost de un nou buggy, după ce al lor a fost reținut de pirați pe Marea Roșie. Nava de marfă care transporta SSV-ul Can-Am al brazilianilor la Dakar a reușit să scape de pirați într-un final, însă a făcut un detur de 20 de zile până a acostat în Arabia Saudită. Au reușit să găsească un Can-Am cu specificații de curse în Portugalia. „Dar a trebuit să facem modificări și adaptări în grabă”, a explicat Varela. „Din fericire, a funcționat și am terminat Dakar-ul.”
10

De la Dakar la Duckcar – fă cunoștință cu nebunii de la clasic

Bivuacul de la Dakar este locul în care găsești orice, de la tehnologie de ultimă oră, cum ar fi camionul MAN L90 alimentat cu hidrogen, până la modele care sturnesc entuziasm, cum ar fi Skoda LR130 condus de Ondrej Klymciw și Josef Broz. „Acesta este ultimul meu Dakar cu Skoda, 100%”, a spus Klymciw. „Mașina este avariată nebunește! A fost construit din materiale de proastă calitate la acea vreme și acum este și mai rău.” Pentru record, Skoda a urcat pe podiumul de sosire din Yanbu pe locul 24 la categoria Clasic.
Un alt vehicul îndrăgit a fost Mercedes Unimog 424, care a fost un plug de zăpadă și o mașină de pompieri înainte de a fi transformat pentru transport și aprovizionare cu scopul de a veni în ajutorul Ucrainei. Dar cel mai atrăgător a fost Duckcar – un Citroen 2CV din 1979 condus de pilotul ceh de raliuri Barbora Holická și navigatoarea Lucie Engová. Cu imaginea sa de rațușcă și ”cântând”, această mică vedetă a trecut linia de sosire pe locul 63 în Dakar Clasic.

Parte din acest articol

Dakar Rally 2024

The 2024 Dakar Rally promises to be another epic rally-raid adventure over the sand dunes with a host of established global stars and talented young racers out to impress.

Dakar: In the Dust

Roving studio show In the Dust will shed a light on unheard stories behind the toughest race in the world: the Dakar Rally.

1 Sezon · 8 episoade